...
a
M

Usa de garaj, care poate ocupa pana la 25% din suprafata fatadei casei dumneavoastra, are o cota de 0.5% din bugetul unei constructii noi. Este mult? Este putin?
O usa de garaj isi pune amprenta semnificativ asupra designului casei, protejeaza incinta garajului de factorii climatici si trebuie sa isi pastreze caracteristicile o perioada indelungata. Daca pentru un garaj neincalzit si fara pretentii de securitate se pot folosi usi basculante sau usi rulou, pentru garajele incalzite sau cele care necesita protectie la efractie usa sectionala este solutia corecta.

Atentie, marea parte a usilor de garaj tip rulou sunt neconforme cu normativele de siguranta (lipsa sigurantei centrifugale la cadere, lipsa garniturii cu senzor etc).

Izolatia termica este principalul indicator in evaluarea unei usi sectionale. Exista producatori cu panouri sandwich de 20, 40, 42 sau 45mm. Un coeficient de transfer termic bun pentru panou in sine este fara folos daca usa nu este etansa. Evaluati intotdeauna coeficientul de transfer termic pentru intreaga usa (care tine cont de toate pierderile pe la muchii), iar acesta sa nu fie estimat, ci sa fie certificat de un institut specializat. Urmariti indicatorii care apar in declaratia de performanta a produsului (transfer termic, permeabilitate la aer si apa).

Sa nu uitam totusi ca discutam de un echipament de 100-200Kg care se plimba pe deasupra capetelor noastre. Sigurantele la ruperea arcurilor de torsiune sunt obligatorii. Marcajul CE ne confirma ca usa este sigura in exploatare.
Usa de garaj se monteaza pe structura de rezistenta a casei. Orice vibratie de functionare se transmite prin pereti. Daca o usa de garaj zgomotoasa ziua nu deranjeaza, noaptea cu siguranta o va face. Zgomotele de functionare vin din detalii: calitatea panoului sandwich, calitatea feroneriei, calitatea executiei sinelor de glisare, calitatea rolelor, dar in special din precizia procesului de fabricatie. O usa fabricata manual, masurata cu ruleta, insemnata cu creionul si ajustata “la ochi” nu va functiona niciodata ca o usa realizata intr-un proces complet automatizat unde preciziile sunt foarte mari.
Calitatea accesoriilor si a procesului de fabricatie are influenta asupra finisarii de ansamblu. Nu trebuie sa existe muchii ascutite sau alte zone periculoase.

Inca un aspect important: calitatea vopselei usii, mai ales pentru usile care stau in soare. Cautati intotdeauna ca usa sa fie vopsita cu vopsea poliuretanica chiar si pentru usile cu decor lemn si niciodata colantata.

Usa pietonala cu prag mic (20mm) inglobata in usa de garaj este un accesoriu foarte practic. Usa pietonala cu prag normal (cca 100mm), are garnitura de cca 50mm care poate prelua socul pana cand automatizarea simte un obstacol. Nu acelasi lucru se poate spune despre usa cu prag mic, aceasta neavand garnitura. Sunt necesari senzori suplimentari. O automatizare buna deschide usa de garaj in maxim 10 secunde, simte orice mica dereglare a echipamentului si afiseaza codul de eroare; simte orice obstacol si opreste usa inainte provocarea vreunei pagube sau accidentari. Din punct de vedere al vitezei, 5-10 secunde in plus pot insemna cateodata o vesnicie, mai ales daca in timpul manevrei masina obtureaza o cale de acces.

Costul manoperei de instalare este de cele mai multe ori direct proportional cu calitatea lucrarilor. Nu faceti economie pentru o operatiune. O lucrare buna nu poate fi realizata cu oameni necalificati si acesta nu este niciun secret. Remedierile dupa o lucrare neconforma atrag alte costuri.

A cumpara o usa de garaj cu arcuri de torsiune de minim 25.000 cicluri, cu automatizare de calitate cu o garantie de minim 5 ani nu este o achizite scumpa, ci poate fi cea mai ieftina daca ne gandim la costurile ulterioare de mentenanta si reparatii. Nu uitati, o usa de garaj iesita din perioada de garantie devine o sursa de bani pentru o mare parte din furnizori.

Revenind la intrebarea cu care am inceput articolul: daca o usa ieftina costa 500 euro, iar o usa scumpa costa 800 euro, dumneavoastra ce ati alege?