În funcție de aplicație, gestionarea traficului auto se face prin marcaje, semnalistică fixă, semnalistică vizuală și acustică, bariere cu braț de restricționare automate sau manuale cu deschidere pe verticală, bariere automate sau manuale cu deschidere batantă, bariere de blocare, bariere antitero – de blocare a tentativelor de acces forțat.
În acest articol vom expune 10 aspecte de luat în calcul înainte de achiziția unei bariere automate cu braț și deschidere pe verticală pentru o singură bandă de trafic.
1. PREȚUL
Prețul unei bariere automate pentru restricționarea unei singure benzi de acces variază între 500 și 3000 euro. Pentru majoritatea utilizatorilor analiza ofertelor se oprește aici, barierele arătând aproximativ la fel. Mai jos vom vedea de ce acest lucru nu este întodeauna cea mai bună alegere.
2. PERIOADA ȘI CONDIȚIILE DE GARANȚIE
Perioada de garanție a unei bariere automate variază între 12-36 luni, în funcție de producător. Anumiți furnizori includ condițiile de exploatare și restricționarea numărului de cicluri ca și condiții de acordare a garanției, alți furnizori oferă garanție full, fără nicio altă condiție decât exploatarea corectă.
3. COSTUL DE EXPLOATARE
Orice mecanism în mișcare necesită de-a lungul perioadei de utilizare operațiuni de verificare, mentenanță și reparații. Toate aceste operațiuni produc costuri de exploatare. Fără aceste operațiuni, bariera nu va funcționa corect, va avea o perioadă scurtă de viață, va produce frustrări în exploatare sau pierderi financiare dacă este instalată la accesul unei parcări automate cu plată.
4. NUMĂRUL DE CICLURI PENTRU CARE PRODUSUL ESTE PROIECTAT
Acest indicator este determinant în achiziție, dar puțini producători îl afișează. Pentru un regim de exploatare de 3 cicluri/ minut, o barieră poate avea o speranță de 6 luni, alta de 7 ani. Barierele ieftine sunt concepute pentru mai puțin de 500.000 cicluri, cele profesionale pentru 10.000.000 cicluri de funcționare.
Fiecare este potrivită pentru un anumit tip de aplicație. Pentru o parcare rezidențială cu 10 mașini, prețul de achiziție este cel mai important. Pentru o parcare automată cu plată, unde orice defecțiune poate provoca pierderi financiare și enervarea clienților, bariera profesională proiectată pentru număr mare de cicluri este soluția. Prețul inițial aproape că nu este important pentru sistemele de parcare cu plată, acestea având o perioadă scurtă de amortizare.
5. VITEZA DE DESCHIDERE
Timpii de deschidere completă a unei bariere automate pentru o singură bandă de trafic variază între 0.3 secunde (pentru o barieră la punctul de taxare pe autostradă) până la 6 secunde (pentru o barieră de parcare rezidențială). În niciun caz nu instalăm o barieră lentă într-un punct de taxare așa cum nu alegem o barieră ultra-rapidă pentru o parcare rezidențială.
6. ȘOCURILE ÎN MIȘCARE
Funcționarea unei bariere automate presupune o schimbare rapidă a centrului de greutate cu o inerție semnificativă a brațului. Inerția se amplifică proporțional cu viteza, lungimea și masa brațului. De aici și balansul întregului ansamblu, vizibil la majoritatea barierelor. Șocurile repetate au ca efect uzura mecanismelor și oboseala materialelor.
Barierele high performance, cu tehnologie avansată, care permit o mișcare rapidă și perfect controlată a brațului au un pret ridicat, dar o perioadă de viață semnificativ mai mare.
7. SIGURANȚA PIETONILOR
Analiza de risc trebuie făcută la achiziția oricărui sistem de control al accesului autoturismelor. Brațul în mișcare al unei bariere automate poate fi periculos pentru oameni sau poate provoca pagube materiale. Dacă scenariul de funcționare indică probabilitatea traficului pietonal în zona de acțiune a barierei, trebuie acordată o atenție deosebită siguranței. O fotocelulă instalată sub brațul barierei nu este suficientă, iar accidentările pot fi serioase, mai ales în zona capului.
Întotdeauna se va instala o barieră testată și certificată pentru pietoni, cu forțe de impact reduse și cu muchiile brațului protejate.
8. ACȚIONAREA MANUALĂ DE URGENȚĂ
Bariera trebuie să poată fi deschisă în cazul unei pene de curent. Acționarea manuală presupune decuplarea mecanică a motoreductorului cu ajutorul unei chei aflate în general la administratorul parcării. Acest lucru poate constitui un inconvenient major la o oră târzie sau în cazul unor condiții meteo neprielnice. Există și bariere care au sistem de trecere automată în regim manual în cazul lipsei tensiunii.
9. MATERIALELE DIN CARE ESTE CONFECȚIONATĂ
În general, brațele barierelor sunt realizate din aluminiu extrudat sau plastic dur. Dacă unele bariere automate au corpul realizat din profile metalice și capace din tablă, barierele din gama profesională au șasiu solid din aluminiu extrudat, ceea ce le conferă o rigiditate ridicată și o rezistență extremă la intemperii, aspectul conservându-se pentru un număr mare de ani. Șasiul solid din aluminiu extrudat conferă rigiditate întregului ansamblu în mișcare.
10. COMPORTAMENTUL ÎN CAZUL LOVIRII SAU VANDALIZĂRII
În cazul în care barierele sunt lovite, brațele pot fi îndoite, carcasele deformate sau mecanismele distruse, evenimente care provoacă costuri. Unele echipamente pot fi echipate cu sisteme anticrash: în cazul în care brațul este lovit, acesta se decuplează mecanic, putând fi ulterior ușor de repus în poziție; fără defectarea barierei, fără pagube majore pentru autoturism.
Alte bariere automate includ în echiparea standard, fără costuri suplimentare, un punct de cedare controlată pentru preluarea șocului loviturii și a deformării brațului.
În concluzie, nu doar prețul, ci până la 10 aspecte sunt de luat în calcul înainte de a face o achiziție rațională a unei bariere automate.
Costul unui echipament este o sumă formată din:
- prețul de achiziție
- costurile de mentenanță
- costurile de reparații ale defecțiunilor din uzură
- costurile de reparații în caz de accidentare
- eventualele pierderi financiare în caz de nefuncționare
Pentru anumite aplicații cu exploatare intensivă, este posibil ca o barieră cu un pret de 2500-3000 euro să fie soluția rațională.
O barieră high performance se deschide rapid, cu o mișcare perfect controlată a brațului, fără balans și vibrații. Nu produce frustrări și neplăceri utilizatorilor. De cele mai multe ori nu este o soluție „nice to have”, ci una „must have”. Altfel, bariera ieftină poate deveni soluția cea mai scumpă prin costuri de reparații și eventuala ei înlocuire.
Înainte de achiziție încercați să vizionați produsele, eventual în locații unde sunt exploatate intensiv și unde au deja o vechime. Puteți culege informații despre experiența în exploatare, informații care cu siguranță vă vor ajuta în formarea unei imagini cât mai clare.